1104
Posted on: decembrie 21, 2008
1104 morti. 3352 raniti. Noi ne permitem acum luxul de a privi totul in date si cifre. Altii, nu. Pentru peste o mie de familii, 22 decembrie nu este doar o data pomenita des la stiri inaintea sarbatorilor, ci data la care copiii lor nu s-au mai intors acasa.
Amintirea care le umbreste si le va umbri fiecare Craciun pana la sfarsitul vietii lor. Noi ne permitem luxul de a nu alege intre a fi golani, sau comunisti, huligani, sau activisti… Insa acest lux a fost cumparat cu sange de cei morti la Revolutie, iar familiile lor platesc si acum dobanda.
Aveam 14 ani si priveam nedumerita strazile orasului meu pline de masini cu muncitori purtand steagul cu „gaura”. Apoi taratitul telefonului m-a trezit din ganduri. „Sa nu beti apa ! Este otravita!” striga mama la mine, caci eram acasa cu cei 3 frati. Ne-am inchis bine usa apartamentului in care stam atunci, ne-am strans in brate si ne-am rugat. Credeam ca e razboi. Pentru unii romani chiar a fost. Poate ca a fost revolutie, poate lovitura de stat, poate nu a facut bine ca l-au executat de dictator, poate nu au facut-o, poate sunt ingropati in Bucuresti sau poate nu…. sunt intrebari care nu si-au gasit nici acum un raspuns clar.
„Nu sunt de acord. Impreuna am luptat, sa murim impreuna. Daca vreti sa ne omoriti, ne omoriti pe amindoi, impreuna, nelegati. Nu draga, impreuna, mergem impreuna, legea asa spune. Ne da dreptul sa fim impreuna. Ce e asta? Ce vrei sa faci cu asta? Nu admit, nu puneti mina pe noi, nu ne legati, nu ne jigniti, nu ne legati, nu e voie sa ne legati ! Va e frica de popor. Nu ne rupeti miinile ma copii. E rusine! V-am crescut ca o mama, dati-mi drumul la miini, imi rupeti mina, dati-mi drumul, aoloo, mai baiatule, ma! ”
Lasă un comentariu